Copacul

s-a uscat copacul la umbra căruia am crescut
nu mai e unde-l știam
s-a dat de pământ și dus a fost
acum bubuie în sobă
în toate sobele din lume
sau așa credeam eu până să mai cresc

stăteam vara la umbra lui și creșteam
iarna îi ascultam șuieratul
și așa știam dacă e viscol
sau nu

s-a uscat copacul și nu mai e umbră pe pământ
soarele ne bate direct în creștet pe toți
dovadă toate faptele noastre
făcute pe căldură mare

unde să mai cauți un petec de umbră
de răcoare
de adăpost din calea alergăturilor

s-a uscat copacul și tot pământul stă
cu pieptul dezgolit către
restul universului
gata să încaseze razele gama
și ultravioletele

în pieptul pământului se simte o sfârșeală
se aude un horcăit existențial
un suspin amar
care ne scutură de toate iluziile

s-a uscat copacul
și apa nu mai are pe ce să urce la cer
i s-au tăiat picioarele
și a devenit terestră
ca un șarpe tologit cu pântecele
la soare gata să se uște de atâta dogoare

s-a uscat copacul și pământul se crapă
și-i dau fluidele pe dinafară
că nu mai e cine să-l țină adunat laolaltă

s-a uscat copacul și păsările nu mai
au unde să cânte
nici unde să-și crească puii
și îmbătrânesc obeze și sedentare
cu aripile târâinde pe asfalt

s-a uscat copacul și în locul lui
au crescut zgârie-nori
care împung pântecele cerului
ca o tumoră zglobie și toantă

s-a uscat copacul și Dumnezeu nu mai are
nici măcar în ce să ne trăznească
din când în când ca să ne mai amintim
că există și altceva pe lumea asta

Acest articol a fost publicat în Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Copacul

  1. Pingback: Copacul « Cu drezina

  2. 71ganduri zice:

    Avem noi un prieten comun…

    http://www.myspace.com/betuelmuraru#!/betuelmuraru/music/songs/all-of-my-dream-insanity-47403256

    care oridecate auzea cate o chestie mai trasnita spunea: „Ce, esti copac?” Copaci sunt si vor fi…

    Fratii de la Toflea…

    canta de parca is suiti bine de tot in copac. Deci indiferent ce simtim, de copaci nu scapam.

    Sa mai scrii, frate, ca nu e rau deloc!

  3. 71ganduri zice:

    Teo, o intrebare te rog: la care din copaci te referi tu?

  4. calatorru zice:

    „… un copac, si tot are nadejde” 🙂 sa vina adulmecarea aia de apa…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s