Fantoma lui Barbă Neagră

Totul a început de la filmul “Fantoma lui Barbă Neagră“, vizionat într-un atelier mecanic, la Școala Generală nr. 7 din “plăcutul și cochetul” cartier ieșean Alexandru cel Bun. Filmul era proiectat în condiții primitive și incomode. Nici nu știu dacă am plătit bilet, tot ce știu este că stăteam lângă o menghină și  un polizor. Știu cu precizie că nu am înțeles nimic din acel film, așa cum îmi este proaspăt și acum mirosul de ulei ce mustea prin toate minunatele mecanisme din acel atelier – școală… Apoi totul a continuat prin descoperirea cinematografului ieșean ”Tineretului”, (astăzi o paragină). Biletele costau între un leu și jumătate și trei lei. Cu încă doi lei puteai cumpăra și semințe…

În acele timpuri și în acea vreme un îndemn dat într-o plenară de către Secretarul General al partidului a fost: ”Învățați și munciți, munciți și învățați!”. Mama mea, tânără și frumoasă, a luat destul de în serios îndemnul și cum lucra într-o librărie s-a pus serios pe treabă. Intrau clienții, ieșeau, ea nu vedea nimic. Citea. Până într-o zi când în librărie a intrat un șef de-al ei care i-a spus: ”Dragă tovarășă, dumneata ai înțeles îndemnul dat de Secretarul General într-o formă mult prea “strictă”, ia treci mata la o mercerie, la nasturi și papiote…”. ”Exilul” către mercerie nu a fost totuși dureros, între timp reușise să umple casa de cărți. Iar cărțile din casă se măsurau așa: un metru și șaizeci și trei de centimetri din colecția Romanul de dragoste a editurii Eminescu, un metru și optzeci și cinci de centimetri din Biblioteca pentru toți, patruzeci și doi de centimetri de carte din Alexandre Dumas, colecția de lux, etc. Peste ani am avut toată casă plină de cărți și de nasturi, iar printre toate acestea, fără nici o legătură între ele, în fiecare sâmbătă se mânca plăcintă cu bostan.

În acele timpuri, dar și în alte vremi, am cunoscut ”fantome” dar și alte bărbi… Prima barbă, e drept mai puțin neagră, era a lui Karl Marx, a doua era a lui Paul McCartney. Amândoi locuitori ai Londrei, amândoi propovăduitorii unor revoluții. Diferența dintre revoluții a fost că în numele uneia s-a construit Gulagul, iar în numele alteia s-a făcut doar… dragoste. Prima barbă promitea un ”viitor glorios al omenirii”, a doua barbă cânta doar despre un Yesterday romantic. Amândoi au astăzi amatori, creduli și fani. Unii cred în continua ”luptă de clasă”, pentru alții e suficient blajinul ”Let It Be”. Primii sunt vrăjiți de ideile egalitarismului, ultimii de o fată frumoasă cu numele ”Michelle”. Prima tabără crede în promisiunea că se poate avea totul de obște (fără Hristos), a doua că trupele sovietice ar face bine să se întoarcă acasă de la Praga (Back in USSR /  Cântec scris cu ocazia invaziei rusești a Cehoslovaciei în 1968). Peste ani mulți sunt încă gata să se agite cu secera și ciocanul în mână, așa cum sunt alții, cu barba de acum albă, care iți fac semnul victoriei și iți recomandă, dacă eventual nu te deranjează: ”Make love, not war”.

În acele timpuri și în acea vreme un îndemn dat într-o plenară de către Secretarul General al partidului a fost: ”Vă este frig în casele voastre iarna? Mai puneți un pulover tovarași!…”. Mama mea, destoincă și harnică, a luat destul de în serios îndemnul și, cum de o vreme lucra în mercerie, împletea. Astfel făcea ba un fular pentru tanti Maricica, ba o caciuliță pentru nepoțelul Ionuț. Clienții intrau și ieșeau apreciind că este ”activă pe linie de partid”, că împletește e adevărat, dar o face punând împreună utilul și plăcutul. Știau cu toții că la ultimul congres și pentru ultimul cincinal s-a stabilit ca în cinstea mărețului conducător să se vandă patru mii de nasturi, mai mult cu șase sute fața de cincinalul ce tocmai a trecut… Ceea ce merceria mamei a și făcut. Până într-o zi, când în mercerie a intrat prim-secretarul județenei de partid. Căuta un nasture, tocmai i se rupsese. Era Ion Iliescu*. Zâmbea. Soarele strălucea cu putere prevestind ziua când mama, moldoveancă fiind, avea să voteze doar cu el… Atunci mama a avut o ”revelație” profundă: ”Cu nasturii nu e de glumă, cad și la cei mari și la cei mici, indiferent de ierarhia politică”.

În acele timpuri, dar și în alte vremi, am cunoscut ”fantome” dar și alte bărbi. Ultima barbă celebră tocmai a fost aruncată în mare de trupele speciale SEAL. Unii spun că era de fapt o fantomă.

*Întâmplare adevarată. Un alt personaj ilustru intrat în mercerie a fost actorul Dem Radulescu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Jurnal florentin. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Fantoma lui Barbă Neagră

  1. A.Dama zice:

    Edi, yes, yes!



    (De pe coridor nu se mai aude.)

  2. A.Dama zice:

    Stii ce m-am mai gandit? Unii si-ar aduce aminte si de barbile tatilor, pastorilor…, tot ca un fel de fantome, numai ca la noi nu era voie sa se poarte barba…

  3. 71ganduri zice:

    „Cu nasturii nu e de glumă…” Aşa e! Cele mai mari probleme ale mele vin de la… nasturi. De aia mi se şi pare că sunt un căpcăun periculosdin ăia care îşi fac singur rău; adică, răul începe cu ei.
    Mă gândesc şi eu dacă nu mi-ar prinde bine o barbă care să mă mai ascundă cumva. Deşi poate că nu aşa scapă un om de umbra lui. Poate că nu se salvează decât fantomele. Ce botez desăvârşit propria moarte!

    • Dragă Cătălin, intervențiile tale sunt cu mult peste mâzgâliturile mele. Ma simt rușinat. „Ce botez desăvârșit propria moarte”, profund și frumos. Grazie!

  4. Teofil S zice:

    Așa mișto pică Ion Iliescu în povestea ta. Păcat că n-are și el oleacă de barbă. De fapt, nici obraz nu prea are. Unde s-ar putea prinde barba în aceste condiții?

    Dacă e să mă gândesc la altă barbă, parcă ne era mai luminos viitorul (nu prezentul, că ăla era tot chinuit) pe vremea lui Constantinescu. Parcă aveam speranța că țara asta… dar mai bine tac. Sau să vorbesc numai în barbă…

    • Dragă Teo, avem aceleași opțiuni politice. Nu l-am agreeat niciodată pe Ion Iliescu. Dar totuși observ că în povestioara mea capată o față umană, naturală. E cel mai mare din județ, dar intra singur într-o pârlită de mercerie. Așadar nu se ferește de lucruri pământești, banale. În rest, păi dacă mâine ar fi alegeri prezidențiale în România eu aș vota cu… Dan Diaconescu. (Poate astfel o vom descoperi pe Elodia. Și cinci ani vom avea o perpetuă transmisiune în direct, ediție specială). Nu cred că există un președinte mai potrivit României de azi. Grazie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s