mai nimic poetic

nu pare a fi mai nimic poetic
în faptul că proprietarul
mi-a mărit considerabil chiria
dar cum mai aveam mai putin de 10 euro
și nu aș fi avut unde să mă duc
trăiesc de cîteva zile un extaz
greu exprimabil în proză

nu pare a fi mai nimic poetic
în a 50-a zi de proteste în Piața Victoriei
aceiași oameni în fața aceluiași guvern infam
dar cum s-a nimerit să fie în aceeași zi
cu Ziua Internațională a Poeziei
trăiesc de o jumătate de zi un extaz
greu exprimabil în proză

nu pare a fi mai nimic poetic
în prînzul pe care l-am luat azi
cu fata mea în vîrstă de 14 ani
dar cum i-au plăcut cartofii
pe care întîmplător i-am pus
la cuptor lîngă pulpele de pui
trăiesc de cîteva ore un extaz
greu exprimabil în proză

nu pare a fi mai nimic poetic
în fiecare zi care trece fără să ne anunțe
cîte poezii (nu) s-au scris
dar cum simt deseori fiorul poetic
mai ales în zilele de martie
trăiesc de 50 de ani un extaz
greu exprimabil în proză

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

conţopişti de modă nouă

chiar dacă istoria omenirii
cică a progresat
şi trotinetele au căpătat viteză
chiar dacă orașele sînt decorate
cu localuri fast-food
a căpătat viteză și digestia
chiar dacă umanoizii se tem în continuare
că timpul zboară prea repede
pe magistralele îngerilor sînt semafoare?
chiar dacă teologia e precum vinul
cu cît mai veche cu atît mai bună
creierul omului postmodern
se învîrte tot mai buimac
chiar dacă muzica a luat-o razna
iar madonele ei se prostituează
chiar dacă scriu aceste rînduri
în deplinătatea facultăților mintale
conțopiștii de modă nouă
trasează directive și organigrame
precum tata-mare își alinia cultura de porumb
iar la capăt de rînd zicea
tovarășilor de muncă
pînă ne odihnim să adunăm și fasolea asta
conțopiștii de modă nouă
nu au deloc cultura retro
a timpului măsurat cu înțelepciune
a înțelepciunii adunată în timp
a Cerului și Curcubeului
semn al legămîntului lui Dumnezeu
cu umanoizii (ne)plouați
contabilitatea conțopiștilor de modă nouă
e atît de terestră

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

ultima oară cînd a murit Dumnezeu

ultima oară cînd a murit Dumnezeu
era în zori de zi
răsăritul era îndreptat către apus
iar îngerii străbăteau galaxiile
în căutarea luminii
doar pe o planetă îndepărtată
unde umanoizii credeau că n-au orbit
căci viteza luminii era nedureroasă
bolovanii strigau dar umanoizii erau
ocupați cu știrile subsonice
la televizor luminozitatea era tot mai mică
și bunicii se uita cu lupa la breaking news
cu vești de războaie cu știri despre cutremure
şi cu ultimul descendent al lui nietzsche
declarînd ritos Dumnezeu iar a murit

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

cale-n dar

1

deși mergeam parcă stăteam în loc
contemplînd nondinamica umanoizilor
agenda lor era un simulacru
triumfalismul lor un steag cenușiu

2

de-mi aştern gîndurile calendar
viaţa mea are loc în universuri paralele
unul sînt eu altul e cel din mine
singurătatea mea nu merge pe cale singură

3

visele nopții întîrzie lumina
să vină pe cale-n dar
în întîmpinarea osteniților
care n-au învățat încă să moară

4

diminețile guguștiucilor cuminți
care descojesc noaptea
de parcă s-ar topi întunericul
în ritmul turturelelor naive

5

nu-mi ies nicicum sezoanele
gravitația terestră e cică aceeași
dar eu sînt tot mai mult cu capul în nori
și stîngaci cînd vine primăvara

6

pe calea mea nu e vreun Babel
doar umanoizi mediocri cu doctorat
care au ratat drumul Damascului
iartă-i Doamne căci nu știu ce fac

7

străbat un drum interesant
a cărui cronologie terestră
e suspendată de ploile Cerului
am primit cale-n dar

8

cînd ți se termină timpul
nu e doar o chestiune de calendar
ci dacă ai străbătut
divina cale-n dar

9

calendar nu înseamnă doar zile ci și nopți
nu doar ritm diurn ci și fantasmagorii
credem că mînuim lumina fără manual de funcționare
dar bîjbîim neghiob fără cale-n dar

10

apa trece pietrele rămîn
grele pietre funerare
îndeasă pe cei morți
timpul fuge călare pe umanoizi

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

în sfîrșit

în sfîrşit am aflat cum e viaţa
nu cum a fost ieri nici cum va fi mîine
ci cum e azi în capul meu amețit
și în sufletu-mi hectic

în sfîrșit știu că nu omul e sub vremi
ci că omul sfințește locul
de te trezești cu vremea vieții
în cod galben de furtuni și descărcări eclectice

în sfîrșit știu ce e prietenia
în termeni apofatici
și cum se duce dracu viața
cînd nu știi să prețuiești darul singurătății

în sfîrșit am ajuns la înțelepciunea
de a prețui viața pestriță
rîurile și oceanele vieții
și urșii care mănîncă păstrăvii

în sfîrșit știu că ține de viață
să fii gata să o închei
și să rostești asemenea Mielului jertfit
s-a sfîrșit… s-a desăvîrșit… Kairos…

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

trison

1

lumina transfigurînd șevaletul
tînărului pictor istovit
de o natură moartă

2

zgomotul tramvaiului galben
care trezeşte dimineaţa
deasupra cartierului de proletari

3

pe turla bisericii o vrabie
privind condescendent oamenii
care își caută rădăcinile

4

sub umbrela de soare
un chip angelic se desfată
cu ghicitul în cafea

5

cenușiul unei zile triste nu se compară
cu monotonia unei zile senine
în tristeți sîntem mult mai inventivi

6

livada mirosind a Cer
îngerii Luminii ameţesc
din pricina alergiei terestre

7

nici o insulă a singurătății
nu rescrie istoria mai zdravăn
decît o inimă frîntă

8

curcubeu stingher pe bolta înlăcrimată
oamenii împing netulburaţi căruciorul cu cumpărături
spre portbagajul automobilului lucios

9

vrăbiile împing dimineața să se trezească
mașinile de gunoi huruie de zor
pe raft în bibliotecă Ghidul leneșului

10

la colț de bloc doi trandafiri decolorați
peste drum doi bătrîni pe o bancă
copiii pe bicicletă rup timpul

11

o fetiță jucînd badminton cu tatăl ei
lîngă un Saint Bernard așteptînd să-i revină în ochi
tristețea care a fugit la trei străzi distanță

12

o ploaie de primăvară într-un oraș mono-ton
exercițiu pentru educarea simțurilor cetățenești
care trebuie să învețe să perceapă ritmul Cerului

13

de la o fereastră răsună manele stridente
în consonanță cu zgomotul mașinilor zglobii
trec și eu prin viață precum un Gică Contra

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Kairos

1

sînt prizonierul unei cușete de tren
pe la geamul meu trec cîmpuri acoperite de zăpadă
orășele zgribulite și cenușii gări umezite
cîini cu covrigi în coadă și turme de oi liniștite

aglomerațiile urbane năvălesc tot mai agresiv
spre cușeta mea de tren care e încremenită în proiect
n-a intrat nimeni să mă viziteze să mă consoleze
de căderea în Cronos și să mă ajute să evadez în Kairos

2

chipurile copiilor mă afundă într-o distopie
în care degeaba port barbă sau buletin de identitate
din regatul lui Kairos se înalță
figura maiestuoasă a Copilului care voi fi

sînt doar în trecere pe un geoid
din ce în ce mai poluat cu reziduurile cronologice
ale umanoizilor care încă nu au învățat
că Timpul nu se întoarce niciodată decît acolo unde a mai fost

3

n-am așteptat iarna n-am așteptat primăvara
n-am zărit portretul mugurului de Kairos
cronologia faptelor mi-a înțepenit ceafa
de atîtea știri și nonștiri din spațiul Timpului

războiul cu mine renaște într-un purgatoriu
unde sezoanele polemice înmulțesc sau împuținează
numărul anilor binecuvîntați cu împlinire
sînt un Alien care petrece prea mult timp pe Terra

4

corneea Kairosului e mai bleagă decît calendarul iulian
nu vede prea bine cum ne clepsidrăm
într-un ritm cumplit al metronomului cosmic
mărșăluim indecent pe ultima planetă albastră

ne cresc copiii prea repede într-un an
pierdem prea multe idei într-o zi
nu apucăm să fim destul de visători
pentru a fi pregătiți pentru lumea cealaltă

5

după cum cuvintele nu pot exprima totul
nici cifrele nu sînt mai breze
inorogii năzdrăvani ai Kairosului
comprimă temporalitatea cotidiană

devenim ceea ce nu știam că vom fi
străbatem străzi cu plopi fără soț
dintr-un horn cenușiu se-mprăștie fumul
iar se irosește Viața dintre noi

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu