ploaia
cu umeri lini
să se strecoare
în şiroaie
Te rugăm
în implorare
orare
habemus nevoie
ca
să
Îţi cerem
să
iacovăm
să
torni
din Tine
pline
să
curgă numai
line.
Ocrotire
ploaia
cu umeri lini
să se strecoare
în şiroaie
Te rugăm
în implorare
orare
habemus nevoie
ca
să
Îţi cerem
să
iacovăm
să
torni
din Tine
pline
să
curgă numai
line.
Teofil Stanciu
Camix
A.Dama
samuilmitra
71ganduri
ileanasalcudean
eduardorasanu
cuvintelaschimb
1. Ce vor sa spuna umerii ploii? De ce umeri si nu talpi? Si talpile sunt destul de line, nu? Ce ceri tu de la Dumnezeu?
2. Implorarea nu implica rugamintea?
3. nu am nimic impotriva ideii de a “iacova”, dar ce facem de fapt?
4. In schimb “din Tine sa curga numai line” e superb… Cine nu si le-ar dori asa pe toate cat mai line cu putinta? “Linele” sunt bune, cum sa nu, dar mustrarea Domnului…? Si ea e de milioane, nu, chiar daca pare smirghel si urzica? Nu spun si Scripturile ca “toiagul si nuiaua Ta ma mangaie”? Facuta cu dragoste si blandete si certarea este “lina”.
Păi sigur că pot fi, la o adică şi tălpi, că doar şi ele au deschidere spre “line”. Eu am văzut-o (pe ploaie, desigur) cu umeri pentru că o doream protectoare, umerii îmi sugerează mie protecţie. Dacă cineva are ceva împotriva sugestiei, să se simtă liberă să spună. Cât despre ceea ce cer în poem aş prefera să las a fi numit de către voi, cititorii poemului. Mă interesează mai mult ceea ce vă evocă vouă, exerciţiul vostru de interpretare mai mult decât a mă explica eu. Ştii cum e, dacă poemul nu se explică el singur măcar într-o anumită măsură, înseamnă că mai trebuie lucrat.
Sigur că implorarea şi rugămintea au ceva în comun, dar au şi ceva diferit, măcar o măsură jumătate. Implorarea e stăruire şi supunere mai mare. Deci se vrea un progres în smerirea cu care cer.
La ideea de a iacova, din nou, mă interesează cum e înţeleasă de voi. În primul rând mă interesează dezlegările voastre. Abia apoi ale mele.
A, sigur că e valabil şi ce spui tu legat de mustrare. Nu vreau să descopăr cererea înainte să fie descoperită de voi pentru că, astfel, îi fur şansa de a fi înţeleasă; răspunsul pe care l-aş da aici ar revela tot şi prefer să întârzii această revelare. Poate că, la următoarea citire a poemului, se va vedea altfel mesajul. Am văzut că l-ai analizat pe bucăţi. Acum, încearcă o lectură dintr-un singur “suflu” şi să vedem ce iese.
vad ca nu mai zice nimeni nimic. pentru unul nu stiu daca ti se merita sa dai lamuriri dar eu te asigur ca le-as citi…
Mie mi se merită orice reacţie, pentru că mă ajută să mă verific pe mine în primul rând. Deci da.
Si inca ceva: daca ai vrut ca umerii ploii sa vorbeasca de protectie nu trebuia efortul creativ sa incerce sa o si sugereze? Nu cumva e prea putin ceea ce spui ca noi sa putem intelege atat de mult (cat, bunaoara, comentariile noastre ulterioare)? Banuiesc ca nici chiar intonatia nu ar reusi sa creeze impresia ca umerii ploii sunt de fapt o cetate de scapare sau un loc de adapost. sau… gresesc (ca de obicei)?
Ăsta e unul dintre motivele pentru care mulţi consideră (şi am ajuns şi eu la concluzia asta) că nu e potrivit ca autorul să-şi desluşească intenţia, să ofere interpretarea. Pentru că pune o presiune prea mare pe cititor (o presiune nejustificată), obligându-l să ajungă cu decodarea mesajului într-un anume punct intenţionat de autor, acel punct şi niciun altul. Ceea ce e păcat, so to say, pentru că o poezie, o scriere, un roman etc sunt, din momentul în care sunt lansate sub ochii unor cititori, sunt deja texte de sine stătătoare, fără autor. Fără părinţi. În sensul că ele pot să fie judecate şi fără a fi necesară prezenţa autorului acolo ca să aprobe, să confirme sau să infirme. Autorul poate lua notă de interpretările aduse şi, apoi, dacă e cazul, să modifice scrierea ca ea să însemne SINGURĂ (fără explicaţiile lui) ceea ce doreşte el. Unii autori nici nu sunt deranjaţi de faptul că o scriere poate fi înţeleasă greşit. O consideră doar interpretată diferit, nu greşit. De-asta, pe mine mă interesează în primul rând cum şi ce se vede din unghiul cititorului. Dacă imaginea pe care o văd ei e ceea ce doream eu (dar diferă în amănunte), nu mă va deranja. Dacă va fi diferită în părţile esenţiale şi va însemna pentru cititori ceva chiar negativ, opusul a ceea ce doream, atunci probabil voi lua măsuri.
În privinţa umerilor ploii, sigur că sugestia putea fi mai complet alcătuită, dar regretul meu e că acum, din cauză că am explicat ce voiam cu ei, lumea nu îmi va mai putea spune “prima impresie” sau vor fi contrariaţi pentru că nu le sugerează ceea ce îmi sugera mie. Iar eu voiam să ştiu care e acel puţin pe care ei îl sugerează.
“nu e potrivit ca autorul să-şi desluşească intenţia, să ofere interpretarea.”
Totuşi, un autor poate fi întrebat cu privire la intenţia celor scrise de el, nu? Dar dacă intenţiile nu au fost suficient de bine materializate în materialul definiv?
Poate fi întrebat cu privire la intenţie şi am şi spus ce cred personal despre asta:
“De-asta, pe mine mă interesează în primul rând cum şi ce se vede din unghiul cititorului. Dacă imaginea pe care o văd ei e ceea ce doream eu (dar diferă în amănunte), nu mă va deranja. Dacă va fi diferită în părţile esenţiale şi va însemna pentru cititori ceva chiar negativ, opusul a ceea ce doream, atunci probabil voi lua măsuri.”
Deci, eu una sunt de acord să-mi spun intenţia (am făcut-o de multe ori pe grupul de pe yahoo), dar prefer să o fac după ce aud nişte păreri ca să nu influenţez interpretarea. Am spus şi vizavi de schimbări. Tocmai de-asta am nevoie de interpretările cititorilor.
Camix și-a aruncat pâinea pe ape și, fiind om și ea, nu e sigură dacă era chiar pâine și uneori nu știe dacă sunt ape
În final firimiturile din cele 12 coșuri aveau același gust cu cele 5 pâini originare? Sau nu mai erau comestibile? Sau aveau gust de pește acum? Your choice. Oricare o alegi ești încă în film.
Un act de creație nu moare fără să dea roadă și după roade le veți cunoaște.
Personal sunt impresionat de cel născut din frustrare, suferință, neputință. It always hits home.
keep the place clear and clean for the word to be spoken
Un amator în și de ceea ce faceți voi aici.
Hm, se prea poate ca firmiturile să nu mai aibă acelaşi gust cu pâinile originare, ci doar cu firmiturile ce cădeau de la masa bogatului.
Şi m-aş considera mulţumită. Dar depinde din care unghi priveşti problema. Ştii, apropo de cum se poate asigura un cititor că a înţeles poezia bine! Mai ales în cazul în care autorul nu e divin, iar interpretarea lui s-ar putea să nu conteze dacă – la o adică sau două – versurile spun altceva decât a vrut el.
I will try to keep that! Şi mă bucur de intervenţie