Mă chircisem într-un semn de-ntrebare.
Afară era frig şi cătam adăpost.
Şi beznă era
Ca-n cele trei ore,
Când pe cruce
Ţeseai omenirii un rost.
.
Întrebarea mea era gâtul de lebădă,
Ce-mi ţinea cald,
Mă purta prin oglinzi.
Le citeam cu nesaţ făr’ să ştiu
Cât de searbădă-i
Cartea de luciu,
Făr’ să ştiu că-n ea mori
De te prinzi.
.
M-aciuisem în întrebare
Ca-n burta mamei
Şi nu respiram aer, nici lume,
Nici moarte, nici ochi.
Numai Ochii-Ţi ca para
Mă cercetau cu mirare,
Numărându-mi şi perii din cap,
Şi lacrimi vâltori,
Şi vămi viitoare,
Şi care de foc.
.
În întrebare nu-i leagăn – mi-ai spus.
Prea târziu… şi-n tăcere.
.
Apoi Ţi-ai făcut palma căuş să mă sorbi.
Am sărit, nu ştiu cum,
Nu-nvăţasem nici zborul,
Dar Tu mâna ai întors
Ca un semn de-ntrebare
Şi n-am mai ştiut
Nici să fug,
N-am mai vrut
Să cobor.
Psalmul 7 – Leagăn de-ntrebare
Teofil Stanciu
Camix
A.Dama
samuilmitra
71ganduri
ileanasalcudean
eduardorasanu
cuvintelaschimb
1. Exista ceva blestemat in oglinda, care, nelasand sa treaca lumina prin ea, nu face decat sa ne reflecte propria imagine, de care oricum suntem satui, asa ca daca iti prinzi chipul in oglinda, esti ca mort.
2. Superb sa stii ca Dumnezeu numara carele de foc pentru ai Lui.
1. Dar cu oglinda întoarsă către o anumită parte a realității, poți să o sondezi fără să te afli fizic în locul acela. Deci să nu ținem de blestem mai mult decât e necesar.
Când Îi dai Lui oglinda, să vezi ce jocuri de Lumină inventează.
2. Mie mi-ar ajunge unul, da bun. Ca al lui Ilie.
Așadar, criticul se supune di(sau vivi-)secției
Dacă e adevărat că avem mult mai multe întrebări decât răspunsuri și că certitudinile sunt o raritate, atunci tu descrii o stare de fapt. Ca mai mereu, mă interesează mai mult ideea decât îmbrăcămintea ei.
Iar atâta vreme cât scrânciobul acesta de întrebări stă, la urma urmei, în palma lui Dumnezeu, lucrurile par sigure și liniștitoare. Spun că par, fiindcă Iov nu a avut parte de liniște. Patul acesta se dovedește, pentru unii, cam aspru. Seamănă cu al lui Procust. Îi tot întinde și comprimă ca pe un acordeon. Dar ce nuanțe se scoate din materialul clientului… dacă se ajunge la biruința finală.
Aș zice că nu-mi place ideea din poezia ta (așa cum o înțeleg eu), însă atunci ar trebui să mă leg de toate ezitările, de toate suferințele, de toate întrebările Bibliei. Pentru un evanghelic (aflat și așa în căutare de cât mai multe certitudini) poezia asta sună ca un diagnostic fatal: n-ai să le găsești. Căci din frământări (întrebări) te-ai născut și cu ele te vei sfârși de gât (aș parafraza eu un text).
E greu de digerat ideea că întrebările, interogațiile dureroase nu sunt doar o etapă, ci o casă… Dar dacă nu e de ales…
Ca să nu las lumea în confuzie, deși deranjează confortul pe care mi l-aș dori, apreciez ideea poeziei și, dacă ar trebui să mă pronunț, aș zice că o găsesc justă. Inconfortabil de justă.
La singura disecție din viața mea – la care ar fi trebuit să particip, prin clasa a șasea -, am leșinat înainte să înceapă operațiunea. Și când mă gândesc că eu dusesem iepurașul pentru tăiere!
Deci mă bucur că nu-ți place ideea. Dacă place, poezia se uită repede. Dacă ne sâcâie, revenim la ea.
Aș alege să pun o mie și una de întrebări acu. Ar concura nopțile Șeherezadei. Varianta cu Duh Sfânt.
Mulțumesc!
“de ce pe jilţul construit de mine? alt loc nu şi-a găsit în lumea mare?
eu unde să domnesc şi peste cine? în coaja unui semn de întrebare?”
Si eu consider intrebarea/rile ca pe un “adapost” ce-mi tine de cald (si de frig)
http://calatorru.wordpress.com/2010/01/05/de-tronare/
Stie cineva de ce simbolul intrebarii arata asa?(?)
Aud?